Piața muncii, între criză și reinventare

Piața muncii, între criză și reinventare Metodele tradiționale de motivare a angajaților par să nu mai aibă succes în actualul context economic, în care piața muncii duce lipsă de specialiști în aproape toate domeniile, iar tentația de a pleca în alte țări este foarte mare. Facilitățile fiscale au create punctual stimulente în anumite domenii, însă problemele fundamentale sunt încă departe de a fi rezolvate, pe o piață care reușește cu greu să se mențină competitivă.

Tinerii și-au crescut pretențiile salariale, chiar dacă experiența pe postul respectiv nu este una bogată, iar firmele caută soluții prin care să reușească să-și pastreze angajații valoroși, dar și să găsească noi angajați bine pregătiți la costuri care să permită continuarea unei activități profitabile. Bătălia pe salarii a ajuns la un nivel la care multe dintre firme nu mai pot concura. În aceste condiții, una dintre marile provocări ale specialiștilor de HR a devenit găsirea unor metode noi de retenție și motivare a angajaților, adaptate la specificul actual al pieței. Pe acest fond, companiile își schimbă strategiile de resurse umane, investind în formarea profesioniștilor.

Provocările merg mai departe și în zona necesităților de pregătire și chiar recalificare a angajaților, pentru a ține pasul cu tehnologia sau digitalizarea proceselor, dar și în căutarea unor modele organizaționale flexible și capabile să se adapteze din mers provocărilor și schimbărilor tot mai rapide.

TEME PRINCIPALE ÎN DEZBATERE

  • Cât de competitivă este în momentul de față România pe piața muncii din Europa de Est. Cum ne poziționăm față de concurența piețelor asiatice?
  • Decalaje între București și orașele mari vs restul țării
  • Cât de mare este deficitul de angajați în diferite industrii? În ce măsură politicile fiscale și sociale ale statului ajută?
  • Ce soluții găsesc companiile private pentru deficitul de angajați pe piața locală (foarte multe companii, din construcții, retail, turism etc. încep să aducă angajați din Nepal, Vietnam, Sri Lanka, Thailanda, negăsind angajați locali)
  • Cum pot fi păstrați și stimulați angajații valoroși pentru a rămâne în companie? Ce scheme de motivare au eficiență mai mare?
  • Transformări și provocări în metodele folosite de departamentele de HR pentru evaluarea angajaților.
  • Cum răspund organizațiile provocării de a lucra cu patru generații de angajați cu profile și nevoi diferite.
  • Cum cointeresăm angajații în evoluția și performanțele firmei?

Data: 20 Februarie 2020

Unde: JW Marriott Hotel, Sala Constanța

Număr participanți: 80-100

Moderator: Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro

Violeta Alexandru
Ministrul Muncii și Protecției Sociale (TBC)

AGENDA

09.00-09.30 – Înregistrarea participanților & Welcome coffee

09.30-09.35 – Cuvânt de deschidere PROFIT.RO – Oana Osman – Redactor-Șef

09.35-10.00 – Discurs de deschidere – Violeta Alexandru – Ministrul Educației și Justiției Sociale – TBC

10.00-11.30Panel 1: – Cât de competitivă este în realitate piața muncii din România. Context economic, fiscal și social

11.30-11.45 – Coffee Break

11.45-13.00Panel 2: – Cum răspund companiile, prin strategiile de resurse umane, provocărilor actuale ale pieței: retenția angajaților, atragerea oamenilor potriviți, digitalizarea proceselor.

13.00-14.00 – Business Lunch

Parteneri media:

Rezervă-ţi un loc acum la Piața muncii, între criză și reinventare.
Eroare: Toate campurile sunt obligatorii!

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

CUI: RO 35309867; Nr. Registrul Com: J40/15008/2015

Cont IBAN: RO66 INGB 0000 9999 0550 6316

Banca: ING Bank