CONTEXT
Industria energetică românească și europeană se pregătește de o nouă iarnă cu provocări. Și, deși Europa pare semnificativ mai bine pregătită pentru sezonul rece 2023-2024 decât a fost pentru cel precedent, persistă incertitudini atât pe partea de aprovizionare, cât mai ales în privința prețurilor. În România, una dintre marile necunoscute este cât timp va mai funcționa actuala schemă de plafonare a prețurilor pentru consumatorii finali, când și cum va fi modificată în acord cu exigențele legislației și îndrumărilor Uniunii Europene. Asta pe lângă povara financiară suportată de bugetul de stat și de furnizori. Strâns legat de plafonare, incertitudini există și cu privire la mecanismul de achiziție centralizată de energie la preț reglementat de 450 lei/MWh impus principalilor producători locali, în privința căruia Comisia Europeană a inițiat o procedură de infringement. În același timp, România este în plin avânt învestițional pe multiple paliere ale sectorului energetic. Pregătirea exploatării celui mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră a intrat în linie dreaptă și au fost anunțate descoperiri semnificative de hidrocarburi și în zăcăminte de uscat. Dar nu știm cât timp și în ce condiții va mai fi permisă în UE utilizarea combustibililor fosili. De asemenea, sunt anunțate numeroase proiecte de unități noi de producție de energie regenerabilă, iar numărul prosumatorilor a crescut enorm și este de așteptat să crească în continuare. Pentru menținerea echilibrului însă, aceste creșteri trebuie coroborate cu întărirea rețelelor de transport și distribuție și cu actualizarea legislației primare și a reglementărilor secundare și terțiare.
TEME DE DISCUȚIE
Panel 1: Plafonare, reglementare și supraimpozitare versus investiții în energie și gaze
Panel 2: Sistemul energetic românesc, între ambiția decarbonării și imperativul securității și accesibilității aprovizionării
LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro
Data: 19 Octombrie 2023, ora 08.30
Unde: LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro
Moderator: Adrian Moșoianu – Redactor Profit.ro
08.30-09.00 Înregistrare participanți & Welcome coffee
09.00-09.05 Discurs de deschidere – Adrian Moșoianu – Redactor Profit.ro
09.05-10.30 – Panel 1: Plafonare, reglementare și supraimpozitare versus investiții în energie și gaze Gaze naturale
• Dan Drăgan – Secretar de stat, Ministerul Energiei
• Daniela Dărăban – Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE)
• Cristi Secrieru – Partener, Artenie, Secrieru și Partenerii
• Mark Beacom – CEO, Black Sea Oil & Gas
• Daniel Apostol – Director General, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG)
• Roxana Mircea – Managing Partner, REI Grup
10:30–10:45 – Panel I: Coffee Break
10.45-12.00 – Panel II: Panel 2: Sistemul energetic românesc, între ambiția decarbonării și imperativul securității și accesibilității aprovizionării
• Cristian Secoșan – Director General, Delgaz Grid
• Claudiu Crețu – Director General, Electrocentrale București (ELCEN)
• Silvia Vlăsceanu – Director Executiv, Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO)
• Theodor Livinschi – Vicepreședinte, Asociația Companiilor Consumatoare de Energie din România
• Daniela Dărăban – Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE)
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Ultima zi de confirmare a participării este 11 octombrie 2019.