Eveniment Profit E-COMMERCE: Reașezarea pieței după ani de creștere spectaculoasă – Ediția a IV-a

CONTEXT:

  • Avansul record al vânzărilor digitale din anii 2020 și 2021 s-a temperat anul trecut, iar piața a continuat să se reașeze și anul acesta, într-un context în care inflația a pus o presiune importantă asupra veniturilor consumatorilor.
  • Jucătorii din e-commerce se adaptează noii realități economice și comportamentelor de consum schimbate, piața intrând în epoca consolidării și maturizării.
  • Lipsa de predictibilitate, costurile în creștere, incertitudinea fiscală, criza cipurilor și problemele din transportul internațional se reflectă în timp asupra business-urilor din online și au consecințe pe piață.
  • Cu ritmuri de creștere mai lentă, comerțul digital devine, însă, mult mai competitiv, iar brandurile și retailerii mult mai atenți la strategiile de atragere și de retenție a clienților.
  • Pentru managerii și antreprenorii din domeniu, provocările vin și din zona tehnologiei, a digitalizării, a inovațiilor care transformă piața, dar și a finanțărilor, într-un context în care și capitalul a devenit tot mai scump.
  • Nu în ultimul rând, reglementările și măsurile luate de autorități influențează domeniul, cu consecințe asupra viitorului afacerilor.
  • Perspectivele pieței într-un astfel de context complicat vor fi aduse în dezbatere de Profit.ro la o nouă conferință dedicată sectorului e-commerce.
  • TEME DE DISCUȚIE:

    • Provocări financiare pentru antreprenorii locali într-un context economic marcat de inflație, blocaje în lanțurile de furnizare, costuri crescute cu energia și materiile prime.
    • Cum se schimbă preferințele consumatorilor.
    • Cum poți ieși din piața locală pentru a te impune în alte țări.
    • Problema retururilor – soluții.
    • Preferințe pentru delivery, schimbări in serviciile de curierat.
    • Preocupări de sustenabilitate – problema ambalajelor, transportul etc.
    • Perspective economice ale comerțului online.
    • Transformările și inovațiile tehnologice care vor avea cel mai mare impact pentru e-commerce în anii următori.
    • Așteptări de Black Friday.
    • Provocări de logistică pe o piață tot mai aglomerată.
    • Ce impact vor avea în industrie schimbările fiscale anunțate de Guvern pentru echilibrarea bugetului public.
    • Cum au evoluat/s-au schimbat nevoile retailerilor și consumatorilor în online? Diferențe în funcție de domenii / segmente de piață.
    • Provocări pentru forța de muncă în comerțul online.
    • Analiza datelor privind evoluția pieței și perspective pentru perioada următoare.
    • Cum poate fi depășită incertitudinea generată de scumpiri și conflictul din vecini asupra tendinței de cumpărare?
    • Cum pot fi soluționate cât mai bine problemele de aprovizionare pentru a dezvolta business-ul?
    • Cum se poate îmbina eficient canalul de vânzare online cu magazinul fizic?
    • Finanțări pentru adaptarea vânzărilor la mediul digital.
    • Cum îți faci strategia de pricing a produsului.
    • Sfaturi pentru antreprenori la început de drum, când decid lansarea unui magazine online.
    • Provocări pentru start-up-uri în atragerea de investitori instituționali.
    • Soluții de optimizare a proceselor și operațiunilor, perspective pentru AI.

    LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 23 Octombrie 2023

Unde: LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Moderator: Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro

09:00-09:30 – Înregistrare participanți & Welcome coffee

09:30-09:35 – Discurs de deschidere – Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro

09:35-11:30 – Dezbatere

• Ancuța Popa – Director General Adjunct, Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare

• Cristian Pelivan – Director Executiv, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO)

• Bogdan Pătru – Government Segment Lead, Mastercard România și Croația

• Doina Vîlceanu – Director Marketing, ContentSpeed

• Raluca Radu – Country Manager, Answear

• Cătălin Pozdarie – CEO, Hervis România

• Roxana Babatie – Head of Major Account, Cargus

11:30 – 12:30 – Business Lunch

Parteneri:
 
Parteneri media: