CONTEXT
Într-o economie locală în care, în anumite domenii, concernele străine fac legea, business-ul românesc reușește nu doar să se lupte în multe cazuri de la egal la egal cu marii jucători globali, dar și să-i depășească pe aceștia pe unele nișe. Iar românii caută, cel puțin declarativ, din nostalgie, patriotism sau încredere mai mare în gust/calitate, produsele “Made in Romania”, chiar dacă pe piață mai sunt “ascunse, uneori,” „sub raftul” brandurilor străine. Consumatorii care aleg produse autohtone descoperă nu de puține ori că acestea sunt – dacă nu mai bune – cel puțin la fel de bune precum alte branduri străine, în final impactul asupra industriei locale pe ansamblu fiind unul extrem de pozitiv. Pandemia a afectat însă și brandurile românești, puse brusc în situația nu doar de a lupta cu forța financiară a jucătorilor străini, ci și cu puterea financiară de pe piață mai redusă. Unele branduri s-au văzut în situația de a fi vândute investitorilor străini, proprietarii încercând să reclădească o nouă afacere sau retrăgându-se din business. Alte afaceri ajung să fie conduse de antreprenori ajunși la vârsta pensionării și care caută soluții pentru a face transferul în familie, către copii, dacă aceștia sunt interesați să continue afacerea familiei. Antreprenorii români reușesc, însă, uneori, să își impună brandurile nu doar pe piața locală, ci și să se extindă pe piețe străine. Tot mai multe exemple de succes din ultima perioadă, ale unor branduri ce s-au remarcat prin inovare, arată că, pentru anumite domenii tech, șansele internaționalizării sunt ridicate.
TEME DE DISCUȚIE
Evenimentul va fi LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și Facebook.com/profit.ro
Data: 23 Mai 2022
Unde: LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și Facebook.com/profit.ro
Moderator: Oana Osman, Redactor-Șef Profit.ro
10.00-10.05 – Discurs de deschidere Cristian Dimitriu – Partener Plurivox
10.05-12.00 – Dezbatere
• Liviu Rogojinaru – Secretar de Stat pentru Mediul de Afaceri în Ministerul Economiei
• Ioan Marcel Boloș – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
• Florin Pogonaru – Președinte, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Proprietar Promateris
• Adelina Badea – CEO, Mobexpert
• Petrișor Grindeanu – CEO, Lasselsberger Ceramics Romania, brandul Cesarom
• Alexandru Mihai – Managing Partner, Nordis Group
• Daniel Szekely – Director Executiv IMM & Microbusiness, Banca Transilvania
• Cristian Nevzoreanu – Director Comunicare și CSR, Groupe Renault – Dacia