Eveniment Profit.ro – Impactul crizei prețurilor în piața imobiliară. Ediția a III-a

CONTEXT:
Piața imobiliară din România se confruntă cu un nou val de situații fără precedent: criza materialelor de construcții, creșteri uriașe ale costurilor cu energia, război la graniță și efectele pandemiei. Proprietarii de clădiri de birouri încă sunt în căutarea unor soluții pentru a atrage angajații chiriașilor înapoi în spațiile de lucru. Majoritatea corporațiilor au adoptat un mod de lucru hibrid. În ultimii doi ani, pe piața imobiliară românească s-au investit peste 2 miliarde de euro, iar ponderea majoritară a capitalului a provenit de la investitori din Europa Centrală și de Est. Jucătorii occidentali au o sensibilitate crescută pentru apropierea de zona de conflict din Ucraina. Mallurile caută variante diverse de a reveni la traficul de vizitatori anterior pandemiei, acum fiind în luptă și cu un mediu online mai puternic. Apar branduri noi pe piață. Proprietarii de malluri au nevoie de soluții pentru reducerea consumului de energie și a facturilor în continuă creștere. Interesul pentru achiziția de apartamente este în declin, iar investitorii în proiecte rezidențiale așteaptă o scădere abruptă a tranzacțiilor, de la nivelurile record atinse în anul precedent. Războiul din Ucraina, dar și presiunea costurilor cu materialele de construcții, obligă investitorii să amâne sau să renunțe la proiectele rezidențiale neîncepute. Media de creștere a prețurilor la materiale de construcții în 2021 a fost de 40%, însă au fost materiale, precum oțelul-beton sau materialele fabricate din plastic, a căror prețuri s-au dublat. Unele materiale produse în România au devenit prea scumpe pentru contractele publice din țară. Importăm circa 70% din materialele de construcții folosite pe șantiere, iar cele fabricate în România folosesc materie primă tot de import. Se va construi tot mai scump.

TEME DE DEZBATERE

  • Gradul de neocupare pe sectorul birourilor a crescut în 2021, pentru că sunt multe companii care au dat spații înapoi, folosindu-se de termenul de expirare al contractelor de închiriere.
  • Număr record de companii noi în proces de a intra în România cu birouri, care angajează aproape 5.000 de muncitori. Pe lângă București, sunt vizate Timișoara, Iași și Cluj-Napoca.
  • Yield-urile (randamentele investiționale) s-au comprimat în 2021 pe sectorul birourilor, ceea ce s-a tradus într-o creștere a prețurilor.
  • Crește interesul investitorilor pentru achiziția de centre comerciale de mărime medie cu probleme de poziționare.
  • Nume noi de retaileri internaționali sunt așteptate în mallurile din România.
  • Prețul locuințelor a început să crească spre finalul anului trecut și începutul acestui an, în contextul scumpirii materialelor de construcție. Evoluția ritmului vânzărilor de locuințe și prețurilor la apartamente, după un nou an cu vânzări și livrări record.
  • Investitorii devin interesați de achiziția de apartamente cu scop investițional, pentru a le închiria. Atractivitatea randamentelor oferite de acest segment imobiliar.
  • Stocurile de materiale de construcții existente în România sunt extrem de mici, după o pandemie care a lăsat sectorul cu o inflație de 20%.
  • Scumpierea energiei afectează foarte mult și prețul materialelor de construcții, care anul trecut a avut vârfuri de creștere de peste 40%.
  • Se constată cel mai mare număr de insolvențe și falimente în rândul constructorilor din ultimele decenii, mai mare chiar și decât vârful precedent atins în 2010.

Evenimentul va avea loc la Hotel JW Mariott și va transmis în direct la postul de televiziune Profit News TV, dar si online la www.profit.ro/live și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 20 Mai 2022

Locație: Transmisiune LIVE pe PROFIT NEWS TV,pe platformele www.profit.ro și facebook.com/profit.ro

Moderatori: Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro și Alexandru Urzică, Redactor Profit.ro

AGENDA

09.00-09.30 – Înregistrarea participanților & Welcome coffee

09:00-09:30 – Cuvânt de deschidere – Oana Osman, Redactor-Șef Profit.ro și Alexandru Urzică, Redactor Profit.ro

09:35–10:45Panel I – BIROURI ȘI RETAIL

– Ștefan Tudos, Vicepreședinte, Genesis Property

– Claudiu Bisnel, Founder and CEO, Brisk Group

– Ruxandra Dragomir, Director de dezvoltare, Nhood

– Cristi Moga, Head Of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox

– Omer Susli, Proprietar, Praktiker

11.30-12.30 – Panel II – REZIDENȚIAL ȘI CONSTRUCȚII

– Oriol Casellas Deig, CEO, Meta Estate Trust

– Constantin Sebeșanu, CEO, Impact Developer & Contractor

– Alex Skouras, Managing Partner, Alesonor

– Daniel Buhazi, Commercial Director, Ariston România, Divizia ELCO Heating Solutions

– Alexandru Mihai, Managing Partner, Nordis Group

– Maria Andrei, Vicepreședinte, SVN Romania

Parteneri:

Parteneri media:

[/one_half_last]